Service iPhone – Unde reparăm un iPhone defect?

Orice tip de Mac (laptop sau dekstop) beneficiază de garanţie internaţională iar atunci când aveţi o problemă a cărei rezolvare necesită trimiterea în service, puteţi merge la orice service autorizat din lume. Nu contează dacă ţi-ai cumpărat Mac-ul din Japonia şi te afli în România în momentul producerii defecţiunii – mergi la un service autorizat şi acesta e obligat să rezolve problema.

Până acum câteva zile, iPhone-ul nu beneficia de această politică. Dacă-l cumpărai din Franţa şi se strica în România, trebuia să mergi cu el sau să-l trimiţi în Franţa pentru service. Între timp lucrurile au revenit pe făgaşul normal şi putem beneficia de service pentru iPhone oriunde există în lume un service autorizat să ofere astfel de asistenţă

Această modificare în politica Apple Inc este efectul unor investigaţii ale Comisiei Europene. De asemenea au eliminat şi restricţiile privind instrumentele folosite în dezvoltarea iOS

The European Commission has dropped not one, but two antitrust investigations into Apple—one for the company’s decision to restrict tools used in iOS development, and the other for forcing iPhone users in Europe to return to the country of purchase in order to get warranty repairs.

Via Arstechnica,

În România puteţi beneficia de service doar la una dintre cele două firme autorizate: iStyle sau NouMax

Foto

Articole relaţionate

Comments

  1. Mihai says:

    Cum ramane cu iPad. Am un iPad WiFi 16 GB. Daca i se intampla ceva, ma pot baza pe service-ul iStyle sau NouMax? Merci

  2. In momentul in care iPad-ul va fi lansat oficial in Romania, adica atunci cand il vei gasi in oferta store.apcom.ro, iStyle sau NouMax vor asigura service-ul. Daca ai achizitionat iPad-ul de la un magazin din .ro, citeste acest articol. Daca l-ai achizitionat din afara tarii…e cam nasoala situatia daca se intampla ceva cu el si trebuie sa ajunga in service. Imi ofer scuzele de rigoare pentru raspunsul intarziat, nu eram sigur care mai este situatia in urma ultimelor modificari si a trebuit sa-i contactez pe cei de la iStyle si NouMax

  3. Mihai says:

    Merci mult pentru raspuns. iPad-ul l-am cumparat de la eMag cand au adus primele “bucati” in Romania si cred ca am facu “o afacere” destul de buna ca pretul era foarte bun avand in vedere ca abia se lansase. Nici acum nu mai gasesti la pretul ala.
    Deocamdata nu este cazul de service dar ca si informatie. Probabil ca daca o sa am probleme o sa-l duc la eMag. Oare dupa ce o sa se aduca si in Romania o sa pot sa-i fac service la iStyle sau NouMax? Din ce stiam ca anuntasera parca sa zic ca nu, dar nu sunt sigur.

  4. Da, daca se intampla ceva cu el trebuie sa te adresezi eMAG-ului. Nu stiu daca in momentul in care se va comercializa oficial in Romania o sa poti beneficia de service la iStyle sau Noumax. Cert este ca in acest moment nu poti.

  5. Mihai says:

    OK. Multumesc mult pentru informatii.

  6. buna
    am luat 1 Iphone 8 gb de la emag ‘ cei mai mari tzepari ‘ deoarece mi-au vandut un telefon care a fost furat din Elvetia .Are mari probleme cu semnalul ( il pierde ) . Se mai poate repara sau il tin ca si obiect de muzeu ?

  7. De unde stii ca a fost furat din Elvetia?

  8. Laura, te asteptam cu telefonul in service daca ai probleme cu el si este in garantie.
    Desi n-are nici o legatura cu garantia, te rog sa ne explici cum ai ajuns la concluzia ca e ‘furat din Elvetia’. Multumesc.

  9. Burtea Marius says:

    Buna ziua all. Eu mi-am reparat iphone-ul 3Gs cu probleme semnal la un service pe la Dimitrov mondogsm , foarte profi , cu telefonul am mai fost pe la 2 service-uri dar am plecat cu aceiasi problema , ce mi-au facut la telefon tine si cum. Recomand

  10. Tinel Obreja says:

    Hello,apropo de reparatii iphone,sunt fan Apple si am iphone de cand a aparut, am inceput de la 2G pana acum 2 saptamani cand mi-am luat 4 (foarte tare:))) dar nu asta vroiam sa spun ci ca la 2G mi s-a spart geamul si am zis sa il dau cadou unei verisoare ,am zis sa il dau cu geamul schimbat , am cautat in tot Bucurestiul si la toate service-urile la care am sunat mi s-a spus ca la iphone 2G geamul se schimba cu tot display pret intre 450-550 ron fff mult un singur service am gasit in Bucuresti care schimba geamul la 2G( pret 200 ron) Mondogsm ,cum spunea si B. Marius mai sus intre Iancului si Dimitrov. Stima pentru ei

  11. Vlaicu Iulian says:

    salut
    am achizitionat un Iphone 4 de la Germanos (cosmote) dupa numai o luna de zile, am probleme cu wireless-ul.
    spuneti-mi si mie un service autorizat de la cosmote, pt ca nu ofera informatii sub nici o forma!
    multumesc.

  12. Va trebui sa faci un efort si sa mergi la o reprezentanta Germanos

  13. Caloianu Silviu says:

    Salut,
    si eu am aceiasi problema la iphone 4 la wirreless cauta gaseste si imi zice unable to join , am fost la Orange cu el si mi-au spus ca are urme de lichid si ca senzorii sunt activati bla bla si l-au scos din garantie , nu mai comentez cat de furios am fost si sunt , normal am cautat si eu pe forumuri net nimic concret , si am dat si eu de un service MONDO GSM , la care baietii mi-au spus la telefon ca nu au ce sa ii faca ca este invelit in rasina etc si decat se poate reincalzi 100 ron ( cam piperat ) dar mi l-au facut si acum merge , dar mi-au spus ca nu la toate merge , in fine fa o incercare. Iti doresc succes si sa vina 5-ul.

  14. Eu o problema si sincer nu stiu cum sa procedez. Am achizitionat in 2010 un iPhone 4 GS la abonament. Acum o luna a crapat displaiul in interior. Pare stupid, dar pe dinafara telefonul nu are nici macar o zgarietura. Am fost la Cosmote si ei ne-au trimis la Germanos, partener autorizat, unde urma sa-l las in service. Tipa de la Germanos imi spune “eu il iau dar il iau degeaba. Am avut un caz asemanator si cei din service au spus ca telefonul a fost supus la presiune externa. Telefonul dumneavoastra se va intoarce nereparat.” L-am lasat si intr-o saptamana s-a intamplat exact ce a zis tipa. Telefonul s-a reintors nereparat.Mai mult pe constatarea primita de la service scrie ca “telefonul a fost supus la presiune externa. Garantie expirata.”
    M-am adresat iarari unui operator de la Cosmote, magazinul de unde am achizitionat telefonul. SI foarte non-salanti mi=-au zis ca depun o plangere la ei dar ca nu voi rezolva nimic. Ca pot sa ma duc sa dau cateva mii de euro unui eStore Apple, reprezentanta in Romania sa verifice telefonul, dar indiferent de rezultat nu am ce sa fac.

    Acum sincer este normal ce se intampla? Am citit garantia primita cu iPhone si sincer nu am incalcat nimic din ce scrie acolo. Ce as putea sa fac. Nu vreau sa platesc pentru repararea displayului. Nu mi se pare corect. Da k suntem in Romania. Aveti vreo idee despre ce ar trebui sa fac? Ce as putea sa fac?

    Multumesc anticipat!

  15. iulian says:

    Eu am achizitionat un ipad2 in oct2011, si mi s-a oprit acum vreo 2zile si n-am mai reusit sa-l pornesc… Am sunat la service si mi-au spus ca se inlocuieste produsul, daca nu este lovit, spart sau daca n-are apa in el… mi se pare f ok… Acum sa vedem si dovada :)

    Pt OANA
    de unde spuneai OANA ca ti-ai achzitionat iphone 4gS in 2010? tipic nemultumitului, sunt sigur ca telefonul ti l-ai spart singura, si acum numai stii cum sa te plangi… Bine ca nu ti-ai luat IPHONE 7SS din 2007 :)

  16. Iulian sper sa nu patesti vreodata ce am patit eu. Oricum telefonul l-am achizionat de la Cosmote Mosilor. la sf lunii decembrie. Si am facut reclamatie la Cposmote sediul central. Raspunsul lor a fost ca Cosmote vonde servicii de telefonie mobila si nu sunt raspunzatori de echipamentele pe care le achizitionam de la ei. Pentru repararea iphone sa ma adresez la un service autorizat al producatorului (si nu al operatorului de telefonie mobila.

    Lucrezi cumva pentru vreun operator de elefonie mobila? Nu ii lua pe altii peste p;icior daca nu stii cum sta treaba…

    O zi buna

  17. Ha, Service-ul Germanos este deosebit!!!! Ar trebui ca magazinele sa specifice faptul ca daca iti iei un tel de la retele tre sa te duci la ele pt serv. Pana nu ai probleme nu stii asta si ai impresia ca esti in lumea civilizata. Mai pe romaneste, baietii de treaba de la Germanos mi-au comunicat ca am senzorii de umezeala declansati. Ce nu spun este daca ai sau nu corodare. Ca daca nu ai, imbecilii sa consulte noua politica Apple legat de senzori!!! Abia astept sa ma intorc in tara sa ii intreb cum draq am bagat eu apa intr-o carcasa Griffin Survivor!!! Aceelasi model il folosesc la iPad. In desert . Si nu am nicio problema cu praful. Cu apa nu am incercat. Iar I4 -ul a stat in carcasa aia decand era bebe mic. Deci? Si duus daca faceam cu el, si nu m-a prins nici o amarata de ploaie, nu avea cum sa intre apa. Abia astept sa ajung in Ro!!!

    Bafta tuturor in lupta cu service-urile fie ele de telefoane sau masini !!!!

    La Lupta voinici mei !!!!

  18. Merutiu Florian says:

    Buna, scuzati deranjul. As avea o intrebare mi-a fost furat iPAD-ul si mi sa spus de la politie sa le duc “MAC-ul” de la iPAD ca sa poata sa incerce sa il gaseasca. Mentionez ca era un iPAD 2 32gb wi-fi, cum pot afla adresa mac de la terminalul wireless accesat cel mai des?
    Va multumesc anticipat

  19. Scrie pe cutie

  20. Alex MANDA says:

    Am si eu o intrebare pentru cei care au lasat telefoanele in garantie la COSMOTE-GERMANOS, stie cineva cu ce firma de service lucreaza? Am dus telefonul (iphone 5) la garantie la magazinul cosmote de unde a fost achizitionat acum doua saptamani si nu am primit nici un raspuns pana acum. Ma gandeam sa sun la firma de service.

  21. nicolxyz says:

    Am achizitionat un telefon Iphone 5 in noiembrie 2012. Acum vreo doua saptamani mi-a cazut si s-a spart ecranul…I-am contactat pe cei de l-a emag si foarte joviali mi-au spus ca vin ei sa-mi ridice produsul in vederea trimiterii in service autorizat, intocmirii unui deviz si repararii daca voi agrea devizul. Zis si facut. Au venit cei de la Fun Curier miercuri (ziua I) sa ridice produsul, l-au dus joi la emag (ziua II). Vineri (ziua III) nu a fost trimis in service. Sambata am sunat si dupa zeci de minute mi s-a spus ca service-ul nu lucreaza. Am continuat luni (VI), dupa alte zeci de minute mi s-a spus ca ,,cel mai probabil va fi trimis azi in service si cum vom primi devizul va informam”. Marti (VII) nimic nou…Miercuri (VIII), dupa alte zeci de minute operatoarea mi-a spus ca maine sau poimaine veti primi devizul (povesti). Astazi (IX) am sunat si operatoare vazand ca am ajuns la limita rabdarii m-a intrebat daca vreau sa fac cerere pentru retragerea produsului din service…KAFKA. Nu cred ca am intalnit o lipsa de profesionalism mai mare decat in acest caz. Intreb daca imi pot comunica data estimativa la care pot primi devizul? Raspsun: Nu nu exista un termen…Ma intreb daca in viata aceasta voi primi un deviz din parte emag, respectiv Germanos (service-ul partener)…caci cine se aseamana se aduna….Si totul se putea rezolva asa simplu daca nu apelam la serviciile de service oferite de emag (lamentabile dupa cum am vazut pe diverse forumuri, din pacate prea tarziu). Maine voi face cerere de retragere a produsului…si voi impartasi aceast experienta frustranta cu altii…este bine de stiut ca nu mai este emag-ul ce a fostdovada ca atunci cand mi-am impartasit problema colegilor mei 3 sferturi dintre ei au avut experiente neplacute cu diverse produse……

Leave a Reply

More in News (14 of 48 articles)