iPhone 4

Astăzi Apple Inc. a lansat a 4-a versiune de iPhone. Dacă dpdv al designului noului gadget lucrurile erau destul de previzibile, noul iPhone are câteva îmbunătăţiri cu adevărat importante pe parte hardware şi software.

Dacă până acum nu am avut nici un motiv sămi upgradez iPhone-ul 2G, de data asta lucrurile s-au schimbat. Consider că iPhone-ul “a ajuns la maturitate” cu noua versiune şi orice alt smartphone e…degeaba. Nu cu mult timp în urmă am avut ocazia să butonez un Nexus One şi am fost încântat de el, singura problemă pe care am sesizat-o fiind la partea de touch în sensul că nu e atât de smooth ca la iPhone. Totuşi l-am considerat o alternativă viabilă la iPhone dar începând din această seară, iPhone-ul şi-a luat un avans de “câţiva ani lumină”.

Dintre noile features prezentate de Steve Jobs la WWDC în această seară, cele mai importante sunt: display-ul, gyroscope, camera foto – posibilitatea de a filma HD şi autonomia.

retina display

Rezoluţia noului iPhone este de 960×640 şi avem un ecran backlit LCD cu o densitate de 326 px/inch. Este cel mai avansat display existent la această oră. Nici un alt gadget nu-l are trecut în specificaţii. Dacă până acum Apple Inc. a inovat mai mult pe partea experienţei de utilizare oferită, de data asta a ridicat ştacheta şi dpdv hardware.

camera foto iphone inregistrare video iphone

iPhone 4 are acum o cameră de 5 megapixeli. Beneficiază şi de built-in LED flash cu ajutorul căruia putem face fotografii cât de cât OK şi în momente cu lumină slabă. Noul iPhone are şi o a 2-a cameră, o cameră VGA dispusă în stânga difuzorului. Fotografiile demo par destul de promiţătoare.

Cu noul iPhone putem filma în format HD şi chiar edita folosind o versiune pentru iPhone a aplicaţiei iMovie. Aplicaţia costă 4.99$. Filmele vor putea fi urcate pe YouTube sau în contul Mobile Me

Bateria iPhone-ului are o autonomie mai mare:
- până la 7h de vorbit în modul 3G şi 14h în 2G
- până la 6h de navigat pe internet via 3G şi 10 prin Wi-Fi
- video playback de până la 10h şi 40h de ascultat muzică
- stand-by – 300h

Pe lângă faptul că este primul telefon ce are un display cu o densitate de 326 px/inch, iPhone 4 este şi primul telefon cu built-in three-axis gyroscope. Asta înseamnă că vom avea jocuri şi aplicaţii mult mai spectaculoase. Nu am văzut încă keynote-ul (în următoarele ore va fi disponibil) dar cred ca acest feature va fi disponibil şi pe iPad unde jocurile pot beneficia mult mai mult de pe urma lui. Probabil că iPad-ul + Gyro va muşca o felie foarte mare din piaţa consolelor.

Nu întâmplător am lăsat la sfârşit FaceTime. Video-calls se pot face de mult timp şi pe telefoane mult mai slabe. O astfel de conversaţie am avut şi pe un terminal Huawei de la RDS prin 2007. Video-calls-urile se bucură de acelaşi insucces ca şi MMS-urile. Poate în Coreea, Japonia şi alte ţări asiatice să aibă succes mai mare. Dacă din când în când fac o sesiune de video chat pe Yahoo!Messenger sau Skype cu unii prieteni, pentru sunat în acest fel nu văd nici un motiv. Dar dacă de acum încolo vor creşte numărul apelurilor video-telefonice, înseamnă că Apple is the shit. Modul în care este prezentat acest feature este cu totul deosebit. Filmul de mai jos este foarte bine făcut, transmite foarte bine un mesaj simplu şi clar:

Există mult mai multe funcţionalităţi noi dar eu le-am enumerat doar pe cele pe care le consider cele mai importante şi care mă determină să mă gândesc la achiziţionarea unui iPhone 4. Până mâine dimineaţă când probabil va fi disponibilă înregistrarea keynote-ului, vă las cu următoarele secvenţe din această seară de la Apple’s Worldwide Developers Conference (WWDC) şi cu clipul oficial de prezentare al iPhone-ului

Articole relaţionate

Trackbacks

  1. [...] aceeşi seară cu lansarea iPhone 4, Apple Inc. a lansat, cel puţin pe siteul lor, versiunea a 5-a a browserului [...]

  2. [...] Mno şi care-i treaba cu merele? Păi a lansat Apple Inc. o nouă versiune a celui mai tare telefon din galaxie: iPhone 4 [...]

  3. [...] uit la filmulete si la pozele facute cu un banal telefon si la fiecare sfert de ora ma intreb daca e real sau doar am visat. Sper sa nu fie o ocazie unica [...]

  4. [...] un preţ simbolic de doar 10.249 lei, iPhone 4 (sau 4G?!) poate fi achiziţionat din reţeaua de magazine [...]

  5. [...] ipostaze ce le reflectă caracterul infect , vă rog să mă contactaţi în vederea donării unui iPhone 4. Jigodiile din ziua de azi se mişcă foarte repede iar tehnologia pe care o deţin a pierdut [...]

  6. [...] pe cel neoficial cu puţin timp în urmă şi aseară a făcut live blogging din parcare) al noului iPhone 4 a fost făcut de [...]

  7. [...] ca nefiind în stoc, pe siteul Orange a fost introdus în vederea comandării ultimul model de iPhone. Nu este afişat momentan nici un preţ pentru cele două modele, de 32 şi respectiv 16 [...]

Leave a Reply

More in iPhone/iPod/iPad (8 of 11 articles)